sâmbătă, 28 februarie 2009

AMINTIRI IN CASCADA

Ma gindesc uneori la toate locurile prin care am calatorit si fac diverse clasificar/asocierii in functie de impresia cea mai pregnanta pe care mi-au lasat-o:

Cel mai straniu loc :Templele megalitice din MALTA.

Cel mai" indepartat "loc de cultura europeana:China.

Tara fara identitate culinara:Statele Unite ale Americii.

Locul in care femeile nu au chip:Pakistan.

Locul in care dovlecii,porumbul si merii sunt soldati foarte disciplinati:Austria.

Tara in care strazile se curata cu aspiratoare iar gunoierii sunt imbracati ca doctorii :Germania.

Tara in care nu am reusit sa citesc nici un indicator de circulatie si in care am ratacit de doua ori drumul:Ungaria

Tara care si-a instruit politistii si vamesii la SS :Cehia.

Tara in care te simti cantr-un album de arta:Italia

Locul in care vitrinele magazinelor seamana cu expozitii de obiecte nepretuite: Cannes din Franta

Locul in care ma simt ca acasa :Balcic-Bulgaria.

Tara pe care nu mi-o amintesc Slovacia.Si as putea continua.

Am ezitat, in mintea mea, sa-mi fixez astfel amintirile dar nu pot depasi momentul primei impresii daca nu-l trec in revista. Abia apoi vin celelalte amintiri in avalansa.De exemplu cea mai teribila trecere prin anotimpuri a fost intre Hawaii ,Utah si California: vara( desi era noiembrie), iarna si inceput de toamna .De cite ori ma gindesc la acea calatorie am senzatii termice contradictorii.

Creerul uman este ca o matrice pe care trebuie s-o parcurgi pas cu pas inainte de a ajunge in punctul de interes .Trecerea poate fi foarte rapida sau se poate face pe indelete parcurgind.In momentul introspectiei retraim toate senzatiile si perceptiile care au ajutat la fixarea amintirii respective : imagini,gusturi,mirosuri,stari create de context .Amintirile prea violente sunt reprimate de creer daca retrairea lor este daunatoare intregului.Acesta este motivul pentru care mai ales creerul copiilor uita anumite impresii .Ca si asupra adultilor mediul a produs o amprenta mentala dar chimia lor si incapacitatea de a estompa violenta unor impresii fac ca ele sa fie puse in "sertarasul secret incuiat" in numar mai mare decit de catre adulti.Nu stiu mare lucru despre memoria virstelor inaintate ( si cind o sa aflu ...nu-mi va fi de folos probabil) dar cred ca in timp capul nostru se plictiseste sa tot lucreze febril de cite ori i se cere si-si declina competenta lasind prea multe evenimente incuiate in acel sertar.Ca sa nu patesc asta vreau sa -mi fixez amintirile prin mecanisme " in cascada" cara sa-mi permita, cind si cind, sa le retraiesc sau sa le scriu.

sâmbătă, 14 februarie 2009

Vis de 16 februarie

Pe saisprezece februarie era ziua ei si-i spuneam "La multi ani mama!"Uneori puteam sa merg sa o imbratisez alteori nu dar, in fiecare zi de 16 februarie , ma gindeam la ea .Acum doar ma gindesc la ea si de fiecare data ,automat , la omul care i-a luat viata .Cred ca el o poarta mult mai des in gind decit o port eu....Nedrept ...Acolo, sub bradul unde este inmormintata probabil au ramas si lacrimile mele de nu mai pot plinge .Probabil nu trebuie sa pling ci sa mi-o amintesc asa cum a fost aproape mereu zimbitoare si calda ca o prajiturica coapta de ea,ca o cireasa din pomul din gradina casei ,ca o narcisa dintre cele citeva sute care rasar in lungul aleii pe care nu mai trec dcit furnicile.Cind vreau sa ma culc ma gindesc la bratul ei care ma inconjura, tintuindu-ma in pat, cind eram copil si nu voiam sa dorm . Am urit sa dorm de cind ma stiu ,mi se pare o pierdere de timp si din acest motiv am avut aproape doi ani insomnii .Adormeam pe la 4-5 dimineat ...citeam sau vedeam filme la nesfirsit.O prietena imi recomanda somnifere fara sa remarce cit de linistita si odihnita eram. Acum nu mai am insomnii ,adorm ,visez si ma trezesc obosita de multele evenimente care se petrec in somnul meu.Des o visez pe mama si in vis ii spun ceea ce nu i-am spus cind traia sau merg cu ea in locurile pe care stiu ca ar fi vrut sa le vada...este aproape o dimensiune paralela in care totul se poate chiar sa si zbori uneori.Pacat ca intotdeauna te trezesti prea repede.

vineri, 13 februarie 2009

Balcicul din sufletul meu





































Mereu mi-a placut sa calatoresc ;cind eram de vre-o cinci ani locuiam cu parintii intr-un sat dobrogean Beidaud.Amintirile sunt foarte estompate si vad ca-ntr-o fotografie veche muntii Macinului in zare , poiana cu bujori salbatici infloriti,izvorul care tisneste dintr-o piatra unde se faceau pelerinaje de" izvorul tamaduirii" ,simt vintul uscat care ridica ciulinii pina la cer si ma vad pe mine haladuind prin acest peisaj aproape lunar cautind cioburi colorate si hirtiute din care sa-mi fac jucarii caleidoscopice.Acea calatorie din care m-a recuperat tata istovit si cu ochii inotind in lacrimi,mama fara glas de cit ma strigase inca nu s-a sfirsit pentru mine.Acum, de cite ori plec in calatorii , in sufletul meu , le cer voie parintilor ca sa nu-i mai ingrijorez...In vara asta ,ca aproape in fiecare an , am mers la Balcic. Este un loc in care ,daca incid ochii ,ma simt ca in Dobrogea copilariei :simt aceleasi mirosuri si ma invaluie acelasi vint.Anul acesta a fost altfel...am vazut Balcicul cu alti ochi ...era o forfota pestrita de oameni care vorbeau tare ,copii care alergau printre boarfele de bazar insirat pe strazi ,muzica stupida care te asurzea...Am alergat prin Balcic indurerata sa regasesc ceea ce pierdusem: linistitul Balcic cu strazi in panta pe care trec 10 masini pe zi,cu parculete mici in care batrinei de treaba joaca sah,cu case din piatra si lemn combinate in cel mai interesant mod ...In urma cu vre-o 8 ani am oprit linga un grup de oameni pentru ca ratacisem drumul M-am chinuit sa-mi amintesc cuvinte bulgaresti din vremea cind prindam bulgarii la tv si intr-o combinatie de ruso-bulgara am cerut lamuriri.Oamenii au incercat sa ne ajute explicindu-ne mai mult cu miinile .Unul dintre ei spune celorlalti:nenea deseneaza-le pe hiria asta ! vorbea romaneste clar ,fara accent fara greseala.Era Stepan Stepanovici ,nu e o gluma ;era un roman,toti erau romani oameni de peste 70 de ani amabili si simpatici. Nenea Stepan a mers cu noi si ne-a aratat locuri nestiute din palatul reginei .Anul acesta m-am gindit ca nenea Stepan, un om sensibil si inimos, este trist ca orasul lui ,in goana dupa turisti ,a pierdut farmecul din anii trecuti.Mergem undeva intr-o zona alba aproape a orasului , deasupra marii sa beam lapte batut si sa mincam plcinta dobrogeana sarata apoi coboram linga mrea Neagra care la Balcic isi uita numele si devine albastra si limpede.Si de fiecare data mergem la palat unde orele trec altfel,mai incet ,unde frunzele copacilor si firele de nisip spun povesti despre regii si regine.Aici Balcicul a impietrit si-l poti regasi oricind la fel de frumos si de linistit daca stii ungherul in care sa-l cauti.