Vis de 16 februarie

Pe saisprezece februarie era ziua ei si-i spuneam "La multi ani mama!"Uneori puteam sa merg sa o imbratisez alteori nu dar, in fiecare zi de 16 februarie , ma gindeam la ea .Acum doar ma gindesc la ea si de fiecare data ,automat , la omul care i-a luat viata .Cred ca el o poarta mult mai des in gind decit o port eu....Nedrept ...Acolo, sub bradul unde este inmormintata probabil au ramas si lacrimile mele de nu mai pot plinge .Probabil nu trebuie sa pling ci sa mi-o amintesc asa cum a fost aproape mereu zimbitoare si calda ca o prajiturica coapta de ea,ca o cireasa din pomul din gradina casei ,ca o narcisa dintre cele citeva sute care rasar in lungul aleii pe care nu mai trec dcit furnicile.Cind vreau sa ma culc ma gindesc la bratul ei care ma inconjura, tintuindu-ma in pat, cind eram copil si nu voiam sa dorm . Am urit sa dorm de cind ma stiu ,mi se pare o pierdere de timp si din acest motiv am avut aproape doi ani insomnii .Adormeam pe la 4-5 dimineat ...citeam sau vedeam filme la nesfirsit.O prietena imi recomanda somnifere fara sa remarce cit de linistita si odihnita eram. Acum nu mai am insomnii ,adorm ,visez si ma trezesc obosita de multele evenimente care se petrec in somnul meu.Des o visez pe mama si in vis ii spun ceea ce nu i-am spus cind traia sau merg cu ea in locurile pe care stiu ca ar fi vrut sa le vada...este aproape o dimensiune paralela in care totul se poate chiar sa si zbori uneori.Pacat ca intotdeauna te trezesti prea repede.